training@colorsinprojects.ro

(+40) 734.540.716

Gogu și imaginea de ansamblu

Gogu și imaginea de ansamblu

Sângele lui Gogu fierbea iar el simțea că încet, încet, presiunea în interiorul capului său crește ireversibil. Deveni subit conștient că va exploda iar sentimentul îl umplu de o liniște nefirească care îi șterse parcă orice emoție, rămăsese doar un gust amar... Era momentul pentru o reacție, acum ori niciodată. Îl întrerupse pe Șef:
- Zău, Șefu’, chiar nu e drept... Te iei de două săptămâni de întârziere în condițiile în care am reușit să finalizăm proiectul cu bine, e acceptat de client, am făcut profit, am economisit din bugetul de risc... Iar clientul ne cere să mai lucrăm cu ei... Zău că nu e drept.
Vocea lui Gogu era calmă și nimeni nu zise nimic, toate privirile care înainte erau adânc înfipte în podeaua sălii de ședințe, acum se întoarseră spre Șefu’. Era clar că Gogu exprimase frustrarea fiecăruia dintre ei: chiar făcuseră o treabă bună. Și condițiile n-au fost chiar ideale. Până la întâlnirea cu Șefu’, fuseseră foarte mândri de ce au reușit să facă, s-au felicitat unii pe alții...

- Hmm... - făcu Șefu’ oarecum descumpănit.
„Te pomenești că îmi dă dreptate”, gândi Gogu ușor descumpănit. Era deja pornit și vroia o discuție clarificatoare și era pregătit „de luptă”, „chiar vreau o recunoaștere oficială a meritelor noastre” își zise el decis să nu se lase cu una cu două.

- Mda... – continuă Șefu’ onomatopeele.

Se vedea că procesează la greu, lucru oarecum nou la el. Rar reușea cineva să-l prindă pe Șefu’ pe picior greșit, veșnic avea replică, veșnic avea el ultimul cuvânt. Deh, ca de-aia e Șef.

- Hmm... repetă Șefu’.

Auzi Șefu’, zici ceva odată ori ba? Întrebarea n-a fost pusă cu voce tare, evident, dar aproape că îi scăpă lui Gogu. Șefu’ își mai drese o dată vocea, se uită pătrunzător la Gogu, apoi la fiecare dintre ei. Era unul dintre momentele acelea despre care mai apoi îți aduci aminte ca putând să tai tăcerea cu cuțitul.

- Da. (liniște). Cred... (iar liniște). Se pare că Gogu are dreptate de această dată. (și iar liniște).
Gogu făcea eforturi disperate să nu își afișeze zâmbetul victorios. Se pare însă că nu îi reuși prea bine:

- Hai, Gogule, lasă rânjetul de satisfacție pe mai târziu, ați dat-o în bară cu încadrarea în timp dar, întradevăr, în rest, proiectul s-a finalizat cu succes și mai degrabă meritați laude decât observații. Mă mir că v-au acceptat cârcotașii ăia proiectul dar adevărul e că v-ați străduit și i-ați dat clientului ceea ce vroia. Măi, ce mai încolo și încoace, meritați felicitări. Bravo. Ce ziceți, ieșim să sărbătorim?
Tonul Șefului se schimbase total, parcă nu era el cel ce se îndoise de rezultate doar cu câteva minute mai înainte. Echipa era în ceață iar privirile se mutau de la Șef la Gogu, de la Gogu la Șef. Până și monologul intern al lui Gogu era redus la tăcere.

- Păi, dacă n-aveți obiecții, facem o rezervare de la șase la ăștia de peste drum, zâmbi Șefu’ șmecherește. Fac cinste...
Ajuns acasă, Gogu încă nu înceta să se mire de rapiditatea cu care își schimbase Șefu’ atitudinea. Era adâncit în fotoliul favorit când apăru fiul lui de la footbal. Tocmai luase vacanță și, evident, era cât se poate de fericit. Știind foarte bine care va fi prima întrebare a tatălui său, se înființă rapid înaintea acestuia cu carnetul de note. Zece, zece, nouă, zece, ȘASE?!, zece, nouă, zece, nouă...

- Ce e cu șasele ăsta? Cum s-a ajuns la media asta, ce s-a întamplat?!

- Zău, măi tata, și-așa sunt aproape tocilarul clasei. Nu veze ce medie am?! Ce contează șasele ăsta când în rest am numai note bune. Chiar vrei sa fiu un geniu la desen?
Pe Gogu îl străfulgeră întâmplarea de la servici. Doamne – gândi el – fac și eu ca Șefu’... Își reveni însă rapid.

- Hai măi, gata, ce, nu mai știi de glumă deloc?

No Comments

Post a Reply