training@colorsinprojects.ro

(+40) 734.540.716

Mișu și prima de Paște

Mișu și prima de Paște

- Gogule, oare om primi primă de Paște?

- Da’ de ce mă întrebi pe mine, Mișule? Întreabă-l pe Șefu’. Eu de un’ să știu?!

- Anu’ trecut ne-o dat... continuă Mișu, continuând să-l privească iscoditor pe Gogu.

- Și dacă te binoclezi așa la mine îți închipui că că îl convingi să ne dea și anul ăsta?! Zău, Mișule, ce ai cu mine? Ori crezi că am avansat pe scara ierarhică și acu’ decid eu cum să împart banii companiei?

- No, nu chiar așa. Da’ ai putea să-i sugerezi lui Șefu’, nu? Mișu își micșoră ochii până se făcură ca două fante și continuă să îl fixeze pe Gogu.

- Ei, bravo, fă ochi de chinez că poate mă hipnotizezi. Deși... Adevărul e că aș putea: îi zic să ne dubleze prima de anul trecut și să ne dea și vreo două zile libere în plus. Ce zici?

Mișu nu zise nimic, rămase descumpănit, dar nu își mări ochii la loc.

- Da’ mai bine îi zic să ne dea și un salariu în plus, adică al treisprezecelea,  și să ne trimită o săptămână în concediu în Grecia pe banii firmei. Ei?

- Hai, măi Gogule, că îți bați joc de mine! se prinse într-un final Mișu.

- Păi cine-a început, măi? sări repede Gogu, dar se întrerupse din avânt și adăugă pe un ton total schimbat, uitându-se peste umărul lui Mișu: Șefu’, ce bine că apăruși! Mișu încremeni cu ochii-n fante.

- Băieți, avem o situație! zise acesta și-și trase un scaun.  Cei din birou, care toți erau cu ochii și urechile la discuția dintre Gogu și Mișu, se adunară imediat în jurul lor. Șefu’ așteptă până când se lăsă liniștea, după care adaugă, ușor teatral:

- Băieți, s-a creat un precedent! Se uită în stânga și-n dreapta, dar nimeni nu mișcă, toate privirile erau ațintite asupra lui și nimeni nu tresări. Cineva..., repetă apăsând silabele, cineva... a creat un precedent.

- Că zi o dată! Evident, Gogu zise doar în gândul lui, dar era clar că același îndemn era în mintea tuturor. Toți se resemnaseră deja demult, știau că Șefu’ nu poate renunța la fazele lui de suspans, așa că îi făceau jocul, iar privirile rămăseseră nedezlipite de buzele lui.  Numai că, de data aceasta, Șefu’ prelungise prea mult agonia, iar Mișu cedă:

- Și cine îi „cineva”?

- Greșit! replică Șefu’ trimfător. Întrebarea corectă este: Care este precedentul creat? Sau și mai corect ar fi să ne întrebăm: Cum rezolvăm precedentul creat?

- Păi răspunde tu, Șefule, la ambele întrebări, după care îți mai pune una Mișu despre primă și am terminat pe ziua de azi, se găsi Gogu deștept, dar tot în gând, că doar nu i se urâse de viața lui. Dar cum liniștea deveni nefirească, se sacrifică:

- Hai, Șefu’, nu ne mai perpeli, zici că suntem mielu’ de Paști tras în proțap. Zi-ne și hai să facem ce trebe’ să facem.

- Hmm, dacă mai putem face ceva, se înmuie Șefu’. Adevărul că nu prea știu cum să o dregem pe asta: echipa de dezvoltare are o problemă cu Marius, product owneru’. N-a participat la ultimele două retrospective și-acum zice că, de vreme ce nimeni nu s-a plâns și proiectul merge înainte, nici nu mai e nevoie. Și-a mai discutat și cu BA-ul nostru, de l-a convins și pe ăsta. Frate, chestia asta se ia mai ceva ca pojarul.

- Da’ avem o problemă amu’? interveni Mișu

- Măi, da’ tu nu te lași cu întrebările aiurea. N-avem „amu”, îl maimuțări Sefu’ pe Mișu, da’ o să avem curând. Scrum Masteru’ zice că dimensiunea story-urilor nu e ok, și nici de criteriile de acceptanță nu e mulțumit. Da’ owneru’ n-a fost în retrospectivă să audă ce zice echipa și acum nu prea se lasă convins că trebe’ musai să facă ceva. Și chiar dacă „amu” – și se uită urât la Mișu – n-o să se lase cu greutăți, data viitoare tot nu scăpăm. Deci cum îl ducem pe ăsta înapoi în retrospective?  Fir-ar mama ei de precedență...

- Da’ de ce n-o fost data trecută la retrospectivă? De data asta toate privirile se întoarseră cu vădit reproș către Mișu. Era cert că nu era ziua lui de întrebări corecte.

- No bine, știu că nu mai contează, se retrase acesta grăbit. Ne gândim la soluție, gata, am priceput.

Discuția mai continuă ceva vreme până când stabiliră un plan de „convingere” al lui Marius. Un om valoros, de altfel, dar „căpos”, vorba lui Șefu’. Atmosfera se mai destinse, spiritele se mai domoliseră, iar Șefu’ era vizil încântat de faptul că toți se implicaseră și avuseseră o discuție cu adevărat productivă. Se ridică să plece, moment în care Mișu își drese vocea:

- Auzi, Șefu’, apropo de precedentul ăsta creat. Întotdeauna duce la obișnuință? Adică te aștepți ca o dată ce s-a întâmplat, să se tot repete? Da’ nu mă mai repezi...

- Ha-ha, râse Șefu’, vezi că s-a creat o obișnuință, te-aștepți să te reped... Cam așa se întămplă, Mișule, e adevărat. Îi ca în filmele americane când se judecă vreun proces. Găsesc ăia un verdict dat în împrejurări similare, și pac! e precedent și verdictul trebe’ să fie același. Da’ acu’ de ce te rânjești la mine?

- No, nu-i nimic, mă gândeam că anu’ trecut am primit primă de Paște și pac! amu’ îi Paște iar...

No Comments

Post a Reply