de Bogdan Mureșan

Gânduri agile: presiunea pozitivă între colegi – cu o mică întorsătură

Un lucru este clar: unul dintre lucrurile care mă fascinează este cultura locului de muncă. Adesea, când mai citesc câte o carte nouă, un articol, sau pur și simplu particip la o discuție faină, există un mic declanșator de întrebări simpatice legate de acest aspect. De data aceasta “Tipping point” scrisă de Malcolm Gladwell mi-a provocat un moment de Aha! legat de presiunea pozitivă între colegi, în cadrul echipelor dar și în afara lor, între funcții ce trebuie să colaboreze. Și mi-a sădit și întrebarea în minte.

Presiunea pozitivă între colegi. Când povestim de echipe agile povestim de responsabilitate comună. Povestim de auto-organizare. Povestim despre cât de benefică este presiunea pozitivă între colegi, cum ne face să ne motivăm reciproc, să ne sprijinim, să împărtășim cunoștințe și chiar mai mult, să fim exemple pozitive unii pentru alții. Gladwell povestește în amănunt despre aceste aspecte. În mod evident presiunea aceasta de grup, atunci când este exagerată, ne duce și către efecte negative cum ar fi stresul, senzația de excludere pentru neconformitate și altele.

Numărul lui Dunbar. Nu știu de ce în mod conștient m-am raportat până acuma la presiunea pozitivă între colegi mai mult în cadrul echipelor. Chiar dacă povestesc sunt un promotor înfocat al unei colaborări cât mai bune între funcții într-o lume Agile scalată. Momentul de Aha! l-am avut citind din nou despre numărul lui Dunbar în explicațiile date de Gladwell. Dunbar, antropolog britanic, explică limita cognitivă a numărului de persoane cu care cineva poate menține relații sociale stabile. Se pare că pentru o coeziune socială și comunicare eficientă e bine să fim într-o celulă de maxim 150. Iar în acest context, presiunea pozitivă între colegi, în echipe și între funcții, este la parametri optimi. Cine ar fi crezut că mărind o companie de la 100 la 150 de oameni nu este o problemă, dar de la 150 la 200 de oameni este o problemă uriașă”.

Întorsătura. Povestind despre numărul lui Dunbar, și despre deschiderea la colaborare și discuții în aceste medii, Gladwell aduce în discuție o tehnicalitate pe cât de evidentă, pe atât de omisă, de mine cel puțin: presiunea pozitivă între colegi înseamnă și să înțelegi ce nevoi are colegul din altă funcție, de ce cere anumite lucruri, ce-l presează și unde vrea să ajungă. Cu alte cuvinte, noi de pe tehnic să înțelegem cu adevărat ce-și dorește colegul din vânzări, sau marketing sau colegul manager de produs. Să înțelegem de ce cere anumite lucruri și ce-l presează. Ce este în joc pentru el și ce riscă dacă nu le obține.

Dilema de final. Ceea ce se întâmplă în realitate, pe măsură ce start-up-urile cresc și devin scale-up-uri, de exemplu, este că echipele devin departamente, mai mici sau mai mari, și canalele de comunicare între ele se îngustează. În mod normal, pentru o cauză bună: eliminarea haosului.

Dar mediile Agile au nevoie de comunicare: la fel cum este imperios necesar să povestim cu clienții, este imperios necesar să vorbim între noi pentru a găsi soluțiile cele mai bune la nevoile lor. Așa ca las aici trei întrebări simple:
– Cât de mult facilităm și încurajăm comunicarea directă între funcții?
– Cât putem lăsa să circule în voie cereri directe fără să afectăm un proces existent?
– Suntem suficient de maturi ca pe măsură ce relațiile devin mai puternice să jonglăm în mod sănătos cu balanța dintre colaborare directă și respectarea procesului format?