Gogu și jocul alternativelor

– No, în sfârșit… răsuflă Mișu ușurat văzând numele și mai ales fața lui Gogu pe ecranul smartphone-ului. N-apucă însă să zică ceva că șuvoiul vorbelor lui Gogu se dezlănțui prin micul device de parcă se rupsese zăgazul[1]:

– Da’ ce s-a întâmplat, dom’le, de suni ca nebunu’?! Ori crezi ca sunt chior și nu văd c-ai sunat de prima dată? Cine-o murit, ce-o explodat, că nu mi-e dat și mie să am o zi de liniște! O zi, frate, atât mi-am permis și eu să lipsesc. Motivat. O zi! Iar tu suni de cinci ori într-o oră. Cinci! Cinci mii de fulgere și tunete abate-s-ar asupra telefonului tău de fiecare dată când te mai întinzi după el. Ori ești sinucigaș și vrei să-ți rezolv eu problema plecării din sânul omenirii, ceea ce m-ar face extrem de fericit în acest moment…

Probabil că i se terminase aerul, că șuvoiul se întrerupse și se auzi cum Gogu își ajustează respirația. Te-ai fi așteptat ca Mișu să se repeadă asupra ocaziei și să ia cuvântul, dar se pare că el prevăzuse o asemenea reacție, iar acum aștepta ca „viitura” să se domolească. Și într-adevăr, odată plămânii realimentați, Gogu mai pierdu din avântul inițial. Adaugă doar:

– Deci?

Zâmbetul se lăți pe fața lui Mișu: scăpase mult mai ieftin decât își închipuise. Fără să se grăbească deloc, îi povesti lui Gogu problema cu care se confrunta și din cauza căreia insistase să-l găsească, chiar în ziua lui liberă. Avu însă grijă să nu mai aducă vorba despre acest aspect, nu era momentul să provoace iar potopul.

– Lasă-mă să văd dacă am înțeles, încercă Gogu să sintetizeze informația, te-a pus Șefu’ să găsești un manager de proiect pentru implementarea cerută de client. Iar tu ai insistat să îi dai răspunsul pe loc, hmm, ceea ce nu e deloc genul de atitudine pe care o adopți tu în mod normal; iar el n-a fost de acord cu propunerea ta. Iar acum, runda a doua: vrei să mergi să-l propui pe Tibi, dar nu mai vrei să-ți asumi nici un risc și dai ca disperatu’ telefoane, să-ți iau eu problema asta din cârcă și să-mi asum eu responsabilitatea în cazul unui posibil, chiar probabil eșec. Măi da’ ce băiat deștept te-ai făcut tu peste noapte!

Urmă realimentarea plămânilor. Fața spășită a lui Mișu arăta că era pregătit pentru tot ce era mai rău. Dar, ca și data trecută, la capătul celălalt al firului lucrurile se liniștiră. Pentru cine îl cunoștea pe Gogu era evident că acesta intrase în modul de căutare soluții. Ăsta era un alt lucru care îi plăcea lui Mișu la Gogu: invariabil ajungea să se gândească la rezolvări. Era suficient să îi arăți problema, așa cum îi arăți câinelui bățul. Numai că Gogu nu dă din coadă, gândi Mișu și dădu la o parte din minte imaginea unui Gogu în patru labe, fericit să aibă ocazia de-a alerga după băț.

– Oare îți veni vreo idee, Gogule? îndrăzni Mișu să spargă tăcerea.

– Oare, oare!… mă gândeam la Cristina. Este suficient de matură, a dovedit-o în proiectul cu englezii, are experiența lucrului în echipă virtuală și îi și cunoaște deja pe mulți dintre cei cu care va trebui să colaboreze. N-o să-i fie ușor cu clientul, dar asta e, dacă era ușor, o putea face oricine. Merită o șansă.

Mișu tăcu.

– Ei, zi ceva, insistă Gogu. Până și la viteza ta de reacție, informația tot trebuia să-ți ajungă deja la creier. Pământu’ către Mișu: Alo! Sau crezi că nu e pregătită încă?

Mișu chiar era încurcat:

– Da’ io am zis de Tibi… Tibi îi mult mai experimentat.

– Păi da, măi șmechere, da’ dacă te duci iar cu o singură opțiune la Șefu’, iar îi dai de ales între „a face ceva” și alternativa „să nu faci”. Și dacă răspunsul e cu „nu”, iar te dai de ceasul morții. Trebuie să îi dai două variante viabile lui Șefu’, el va cumpăni propunerile și va alege cea mai bună dintre ele. Nu mai riști astfel să pleci de la el fără să rezolvi problema. Mintea umană așa funcționează: compară alternative, opțiuni; dacă îi dai lui Șefu’ această posibilitate, mintea lui va exploata oportunitatea de a compara și a alege cea mai bună dintre alternativele prezentate. Pricepi? Tibi sau Cristina. Tibi, mai experimentat, dar cu un proiect dificil deja pe cap, bla-bla-bla, versus Cristina, fără prea multă experiență, dar dornică să învețe, să demonstreze, să se afirme. Bla-bla-bla, mai adaugi tu.

– Ce adaug? Bla-bla? Îl luă Mișu peste picior.

– Hai că mă enervezi. ’Nțeles?

– Am ’nțeles, Gogule, da’ dacă cumva chestia asta nu ține? Că Șefu’ îi mai nedus la biserică… Te sun oricum după ce vorbesc cu el…

– Nu mă mai suna! Gogu silabisi apăsat ultimele cuvinte. Cred că nici nu voi mai avea semnal, deja nu te mai aud, Mișule, alo, alo, ies din zona cu semnal și revin mâine dimineață. Pa.

Gogu întrerupse convorbirea, zâmbi în sinea lui, și își reluă tacticos meșteritul la bicicletă.

– Tatăăă…

– Ah, nu! Ce-aveți azi cu mine?! Tu ce mai vrei? se întoarse disperat Gogu către fiul lui. Nu mi-e dat azi să mă bucur de ziua frumoasă, de bicicletă, de meșterit, de nimic. Zi, măi, ce mai e?

Numai că fi-su îi știa rolul de morocănos de serviciu și nu îi luă în serios bombănitul teatral. Continuă fără a fi descurajat de atitudinea fals neprietenoasă:

– Aș vrea să merg la petrecerea de ziua lui Andu. Ce zici, vii să mă iei pe la 11-12? Sau, ca să nu te mai deranjez, mai bine dorm la el. Ne mai jucăm Assassin’s Creed, mai povestim…

– Poftim? Cum să dormi la Andu, ce tu n-ai casă? Asasini de-ăia te poți juca cu el și de-acasă. Mai bine ați juca Fifa2014.

– Ah, bine, atunci sună-mă tu pe la unșpe jumate, doișpe fără un sfert, când vii spre Andu să mă iei. Merci, tata! Copilul făcu încântat stânga-împrejur și plecă fluierând.

Gogu rămase înlemnit când văzu buna dispoziție a copilului își dădu seama de capcană. Era însă prea târziu: vorba e vorbă. Și mai e și fericit că se duce după el, de parcă n-ar fi fost mult mai normal să vină copilul acasă la 9 sau 10 seara cel târziu. Doamne, ce l-a mai învârtit copilul ăsta pe degete. I-a dat două variante, din care, el, Gogu! l-a ales pe cel mai favorabil. Ufff! Același mecanism pe care îl explicase câteva minute mai înainte lui Mișu fusese aplicat – cu succes – pe el. Ha! Și îl străfulgeră o idee genială: stai așa, că mâine, în loc să-l întreb pe Șefu’ dacă e de acord să mergem șase oameni la Conferința cu mamuții[2], mai bine îi dau două variante: doar șase de la noi din departament sau mai bine îi luăm și pe colegii de la testare, și mergem zece… Ce tare e asta…

[1] Zăgaz – Baraj, stăvilar (DEX, 2009)

[2] E vorba de conferința pe teme de managementul proiectelor – Agile Mammoths Games – 15 Martie, 2018 – Cluj-Napoca